O adolescentă din București a vrut să se sinucidă din cauza abuzurilor sexuale la care a fost supusă

SOCIAL

O adolescentă în vârstă de 17 ani a sunat la Asociația Telefonul Copilului și a spus că vrea să se sinucidă.

Psihologul Asociației a ținut-o la telefon până fata a fost găsită de polițiști.

Consumase alcool și medicamente.

S-a dovedit că că în ultimii șase ani, adolescenta a fost abuzată sexual și de aceea dorea să-și ia viața, scrie Adevărul.

Ea a vorbit cu psihologul până a fost găsită şi dusă la spital unde i s-a acordat primul ajutor, informează digi24.ro.

În căutarea minorei au fost implicaţi poliţişti din trei sectoare ale Capitalei.

„În seara de 12 septembrie, Poliţia Capitalei a fost anunţată de Asociaţia Telefonul Copilului că la acel moment se aflau în legătură telefonică cu o minoră, care le-a spus că vrea să moară, că are motive să recurgă la un gest care să conducă la acest final”, au explicat cei de la Poliție.

„Psihologul care a interacţionat cu fata a reuşit să o menţină în convorbire, timp în care a anunţat şi Poliţia. Imediat au fost mobilizate mai multe echipe şi au fost demarate verificări pentru identificarea locaţiei în care se afla minora”, a mai informat Poliţia Capitalei.

Doi poliţişti au mers chiar în call center de unde transmiteau detalii echipelor din teren, mai ales că fata nu a dat detalii despre locul în care se află.

Astfel, a fost identificată o primă adresă şi au fost obţinute date cu privire la imobilul unde se putea afla minora.

Era vorba despre un bloc situat din Sectorul 4. Poliţiştii au bătut cu putere în uşă, moment în care cei aflaţi în call center le-au confirmat că este locaţia corectă pentru că pe fondul convorbirii s-au auzit bătăile în uşă.

Nu a fost necesară pătrunderea în forţă pentru că tânăra a deschis.

„Era conştientă, somnolentă şi într-o stare de sănătate precară”, au explicat reprezentanții Poliţiei.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - N1R - Știri - Divertisment