Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost arestat pentru tentativă cde omor după ce a aruncat un copil de la nivelul al zeceela al unei clădiri din Londra, se arată într-un comunicat din 5 august 2019 al Poliției Metropolitane.
Poliția londoneză și Ambulanța au fost chemate de urgență duminică, 4 august 2019, la Muzeul Tate Modern.
În jurul orei 14.40, autoritățile au fost anunțate că un băiat a fost aruncat de la nivelul al zecelea unde se află o terasă a muzeului.
Copilul în vârstă de șase ani a fost găsit pe acoperișul etajului al cincilea. I s-au acordat îngrijiri medicale de urgență, dar starea lui era critică, însă stabilă.
Nimic nu indică faptul că adolescentul care a comis fapta l-ar cunoaște pe copil, se mai arată în comunicatul Poliției Metropolitane.
El este cercetat pentru tentativă de omor.
Conform martorilor care l-au reținut înainte să vină Poliția, tânărul era calm.
Nimeni nu a observat nimic până în momentul în care s-a auzit o bufnitură și apoi mama copilului a început să urle isteric: „Unde mi-e fiul, unde mi-e fiul?”