Amendă și permis suspendat pentru un român din Marea Britanie care a condus beat pe contrasens

ȘTIRI

Românul le-a explicat judecătorilor britanici  că în România se conduce altfel, pe cealaltă parte a şoselei.

Tânărul şi-a pierdut dreptul de a mai conduce o lungă perioadă de timp, după ce a mers cu maşina pe contrasens, în timp ce sub influența alcoolului.

El a fost oprit la timp de poliţiştii britanici, norocul lui fiind că a fost observat de o patrulă. Astfel, o posibilă tragedie a fost evitată.

Cosmin M. a recunoscut că era beat atunci când s-a urcat la volan, el fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,71 mg alcool în aerul expirat, informează sunderlandecho.com, conform Observator.

“Cred că mă aflam pe partea greșită a drumului, pentru că în România mergem pe partea cealaltă a drumului. Cred că asta a fost problema mea”, a precizat tânărul.

Totuşi, o altă problemă a tânărului a fost amenda. Aproape 1.000 de lire a fost pus să plătească românul, pierzându-şi dreptul de a conduce pentru 17 luni.

Karina, o tânără ucisă de fostul iubit în Timișoara, venise de la muncă din Anglia special ca să ceară ajutor POLIȚIEI

ZORO, un român care a mușcat și batjocorit o femeie în Anglia, condamnat la ani grei de închisoare

Camionul morții din Anglia: Șoferul a leșinat când a văzut cei 39 de oameni congelați la -25 de grade

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - N1R - Știri - Divertisment