Caz incredibil în Italia: Un român de 50 de ani a fost ucis de o scroafă, iar un copil a fost grav rănit

ȘTIRI

Românul din Italia a murit după ce a fost atacat de un porc, în timp ce vizita cotețul unor prieteni din suburbiile Romei.

Bărbatul venise cu un băiețel de doi ani, atunci când s-a împiedicat și a fost atacat mortal de scroafă. Copilul a ajuns și el la spital, cu răni foarte grave, informează Observator.

Conform primelor informații, românul, în vârstă de 50 de ani, a intrat cu băiețelul în brațe pentru a vizita porcii, crescuți în mod ilegal, la domiciliul unor prieteni din Corcolle.

Imediat după ce au deschis gardurile, o scroafă a atacat necruțător. Potrivit ilfattoquotidiano.it, bărbatul a căzut la pământ, moment în care a fost mușcat mortal de animal. Porcul a atacat și copilul, care a suferit răni foarte grave.

Proprietarii fermei, alarmați de țipetele celor doi, l-au scos pe băiat din ghearele porcului și au sunat imediat la serviciul de urgență 118.

Din cauza stării critice a copilului, paramedicii l-au transportat cu elicopterul la un spital din Tivoli. Din păcate, pentru Adrian R. nu s-a mai putut face nimic. Bărbatul zăcea fără suflare. Rănile erau atât de grave, încât anchetatorii au fost nevoiți să-l recunoască după documente.

Conform publicației ilmessaggero.it, mama micuțului Emanuel, care intrase pentru a-și salva fiul de la moarte, a ajuns la spital plină de sânge și noroi. În stare de șoc, femeia nici nu mai putea vorbi.

Medicii au făcut eforturi uriașe pentru a-l salva pe copil. Acesta a fost resuscitat timp de 30 de 30 minute, după ce inima i s-a oprit din cauza rănilor provocate de scroafă.

Băiețelul se află în aceste momente la spital, iar medicii fac tot posibilul pentru a-i salva viața.

Nu înțelegem ce s-a întâmplat, nu putem crede că e posibil așa ceva“, a declarat un martor care a asistat la investigații.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - N1R - Știri - Divertisment