Caz șocant în Suceava: O femeie a născut și și-a îngropat copilul în curtea casei

ȘTIRI

O femeie din Suceava, inginer la o companie multinaţională, şi-a îngropat copilul nou-născut în curtea casei.

Femeia a recunoscut ce a făcut şi i-a condus pe poliţişti exact în locul în care a îngropat copilul nou-născut.

Potrivit unor surse, femeia ar mai fi îngropat în curte alţi doi copii.

Mamă a trei copii, pe care îi creşte împreună cu soţul ei într-o casă din Dorna Candrenilor (Suceava), femeia în vârstă de 37 de ani a născut acasă, ieri, 12 august 2019.

Vecinii au fost cei care au observat că femeia a născut, însă a negat acest lucru. Informaţiile au ajuns la urechile unui poliţist care a făcut verificări la spitalele din zonă.

Astfel, luni seară, acesta s-a prezentat la familia din Dorna Candrenilor şi a luat-o pe femeie la întrebări.

Aşa a aflat că femeia a născut acasă şi apoi a băgat copilul într-un sac şi l-a îngropat în curtea casei, notează monitorulsv.ro.

Astăzi, mai multe echipe de criminalişti şi ofiţeri de Poliţie, coordonate de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au descins la locuinţa femeii.

Potrivit unor surse, aceasta ar fi îngropat alţi doi copii.

Belgia: Copil român de nouă ani, mutilat într-un fel care greu poate fi descris, găsit într-o geantă

  •