Microbuz românesc supraîncărcat, oprit în Germania. Câțiva pasageri au fost dați jos

ȘTIRI

Sâmbătă, 3 august 2019, polițiștii germani din Mühldorf au oprit pe A94, lângă Heldenstein, un microbuz românesc.

În jurul orei 20.15, polițiștii au observat autovehiculul era supraîncărcat.

La control au observat că pasagerii din interior erau mai mulți decât locurile prevăzute.

Aceștia au declarat că au plătit pentru transport, conform publicației innsalzach24.

Mai mult, în timpul verificării actelor polițistii au realizat că unul dintre pasageri, în vârstă de 31 de ani, era căutat de autorități.

Polițiștii au contactat Parchetul, iar procurorul i-a permis românului să plece.

Pe de altă parte, șoferul, un român în vârstă de 33 de ani conducea microbuzul fără a avea niciun document.

El a trebuit să-i lase pe pasagerii în plus la Autohof Mühldorf Gewerbepark Frixing pentru a reduce greutatea vehiculului și să plătească 1.500 de euro amendă.

După îndeplinirea acestor formalități, șoferul a putut să-și continue drumul.

  •