ALERTĂ de caniculă în toată România. Temperaturile ajung astăzi până la 37 de grade Celsius

ULTIMA ORĂ

Vremea va fi deosebit de caldă azi în majoritatea regiunilor, caniculară în sudul şi sud-estul ţării unde disconfortul termic va fi accentuat, informează Mediafax.

La deal, la munte, în centrul şi estul ţării cerul va fi variabil şi sunt posibile ploi şi descărcări electrice. Izolat, cantităţile de apă pot fi însemnate.

Maximele termice vor fi cuprinse între 28 şi 37 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării.

La noapte sunt condiţii de ploaie în Moldova şi în zonele montane din centrul ţării. Vântul va sufla cu intensificări în aceste regiuni. În rest, cerul va fi mai mult senin iar minimele vor fi cuprinse între 12 şi 23 de grade Celsius.

BUCUREŞTI

În Bucureşti vremea se menţine caniculară şi în următoarele zile, anunţă meteorologii. Maximele vor ajunge la 35 de grade Celsius iar indicele termperatură-umezeală va trece de pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil azi, iar spre seară sunt posibile ploi în averse şi descărcări electrice. Nopţile care urmează vor fi calde cu minime între 18 şi 20 de grade Celsius.

LITORAL

Cald va fi azi şi la malul mării, unde temperatura aerului va ajunge la 29 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab. La noapte se vor înregistra 22 de grade în unele staţiuni, iar cerul va fi senin.

PROGNOZĂ PENTRU URMĂTOARELE 3 ZILE

În următoarele zile valul de caniculă se extinde, iar disconfortul termic va fi accentuat. În sudul şi sud-vestul ţării maximele vor ajunge la 37 de grade Celsius.

Cerul se va menţine mai mult senin, iar sâmbătă şi duminică sunt posibile ploi scurte de vară la munte şi în nordul extrem al ţării.

Nopţile vor fi răcoroase în Transilvania unde se vor înregistra 11 grade Celsius şi călduroase pe litoral şi în Dealurile de Vest unde vor fi de 22 de grade Celsius.

Europa fierbe din cauza caniculei. Meteorologii avertizează că va fi și mai rău

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - N1R - Știri - Divertisment