Camionul morții din Anglia: Șoferul a leșinat când a văzut cei 39 de oameni congelați la -25 de grade

ULTIMA ORĂ

Mo Robinson, un irlandez în vârstă de 25 de ani, a ajuns pe 23 octombrie 2019 într-un parc industrial din Thurrock, o localitate situată în estul Londrei. Când a deschis remorca a văzut ceva ce nimeni nu-și poate închipui: 39 de oameni morți, congelați efectiv.

Ne se cunoaşte, momentan, dacă şoferul de TIR cunoaştea sau nu faptul că în remorcă se aflau 39 de oameni, iar potrivit unor surse, tânărul a leşinat atunci când a ajuns la destinaţie, a deschis remorca şi a descoperit zecile de cadavre.

Toți cei 39 de oameni găsiți fără suflare în TIR-ul din Marea Britanie sunt cetăţeni chinezi, respectiv 31 de bărbaţi şi opt femei.

Mo Robinson – șoferul camionului

„Când a deschis remorca şi a văzut toate cadavrele a fost oripilat şi a leşinat, la fel cum oricine ar fi făcut-o. El a fost cel care a sunat la Ambulanţă, iar apoi medicii au alertat Poliţia”, a declarat un prieten al şoferului de TIR pentru DailyMail.

Toţi cei 39 de imigranţi aflaţi în remorca TIR-ului au murit îngheţaţi, având în vedere că în interiorul remorcii temperatura era de -25 de grade Celsius.

Poliţiştii britanici au deschis o anchetă, şoferul fiind în continuare arestat pentru crimă, şi chiar au efectuat mai multe percheziţii la locuinţele unor indivizi care au legătura cu firma de transport.

Două luni de la dispariția unui șofer de TIR român între Olanda și Anglia. Tatăl său este disperat

Anglia: Șoferi români de camion, atacați noaptea cu pietre

Karina, o tânără ucisă de fostul iubit în Timișoara, venise de la muncă din Anglia special ca să ceară ajutor POLIȚIEI

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - N1R - Știri - Divertisment