Despăgubire de milioane de euro pentru familiile victimelor ucise în accidentul din Ialomița

ULTIMA ORĂ

Familiile victimelor tragediei din Sfântu Gheorghe, Ialomiţa, ar putea primi despăgubiri de ordinul milioanelor de euro, informează Observator.

După accidentul cu 10 morţi din Ialomiţa 14 copii au rămas orfani de mamă. Opt femei au pierit spulberate de un TIR care a intrat pe contrasens direct în microbuzul care le ducea la muncă, în Bucureşti.

Nenorocirea s-a produs sâmbătă de dimineaţă pe DN2A, la Sfântu Gheorghe.

Doi şoferi şi opt pasagere ale unui microbuz şi-au pierdut viaţa, după ce un TIR a intrat pe contrasens în mijlocul de transport care ducea mai multe femei la serviciu, în Bucureşti.

Cele opt femei erau toate din comuna Munteni-Buzău, din Ialomiţa. Două dintre femeile ucise în accident aveau câte trei copii, în vreme ce una dintre ele, Viorica Moise, era văduvă şi avea doi copii, amândoi plecaţi la muncă în Anglia.

Alte şapte femei, tot din Munteni, sunt în spital rănite după impactul devastator.

Şoferul microbuzului, Cosmin Ştefan, mort şi el în accident, avea o fetiţă.

Potrivit unor surse, familiile victimelor tragediei din Ialomiţa vor primi 2 milioane de euro de la firma de asigurări.

Suma maximă cu care poate despăgubi o firmă de asigurări este de 5 milioane de euro.

Banii vor fi împărţiţi familiilor victimelor, indiferent că este vorba despre persoane decedate sau rănite. Despăgubirile materiale se vor asigura tot din suma de 2 milioane de euro.

Există două variante prin care aceşti bani pot fi obţinuţi: fie prin instanţă, fie prin negociere cu familiile victimelor.

Româncă de 19 ani, moartă într-un tragic accident produs în Marea Britanie. Mama ei a fost grav rănită

Tragedie în Franța: Un microbuz cu sezonieri români a fost spulberat de un TIR

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - N1R - Știri - Divertisment