O persoană fără adăpost din oraşul Genova din nord-vestul Italiei a fost amendată cu 200 de euro pentru că a dormit în stradă, a anunţat sâmbătă, 6 iulie, o organizaţie catolică de caritate, transmite dpa.

Organizaţia San Marcellino, care se ocupă în special cu asistarea persoanelor fără adăpost, şi-a exprimat indignarea faţă de acest incident, subliniind pe pagina sa de Facebook că “Nedreptatea socială este o blasfemie”.

Organizaţia a publicat de asemenea pe pagina sa de internet o fotografie a amenzii emise de poliţia locală, joi, cu puţin înainte de ora locală 10.00 seara (20.00 GMT), într-o piaţă din centrul Genovei.

Oraş cu orientare istorică spre stânga, Genova a fost condus în ultimii doi ani de o administraţie de centru-dreapta, menţionează dpa, citată de Agerpres.

  •  
Urmărește-ne pe Facebook! - Echipa de Știri