Noua listă a țărilor membre U.E și ale Spațiului Economic European pentru care nu se aplică recomandarea de instituire a măsurii de izolare/carantină asupra persoanelor care sosesc din acestea în România a fost publicată luni, 6 iulie. Marea Britanie se află printre țările exceptate de la aceste măsuri.

Aceleași condiții sunt valabile și pentru alte 12 state terțe. Decizia a fost luată luni de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Statele care sunt exceptate de la recomandarea măsurii de izolare/carantină sunt stabilite în funcție de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori.

Zborurile suspendate către și dinspre statele aflate pe această listă se reiau începând de marți, 7 iulie.

Potrivit Anexei 1 la Hotărârea CNSU nr. 34, ţările membre ale UE şi Spaţiului Economic European pentru care nu se recomandă intrarea în izolare/carantină a persoanelor care sosesc în România din acestea sunt: Bulgaria, Monaco, Croaţia, Regatul Unit la Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Cehia, Polonia, Austria, Islanda, Elveţia, Spania, Franţa, Belgia, Germania, Slovenia, Danemarca, Ţările de Jos, Italia, Norvegia, Slovacia, Irlanda, Liechtenstein, Grecia, Cipru, Finlanda, Malta, Lituania, Ungaria, Estonia, Letonia, Andorra, Insulele Feroe, Vatican.

  •  
Urmărește-ne pe Facebook! - Echipa de Știri