Soția monstruosului Dincă, martoră la cercetările derulate în Caracal

ULTIMA ORĂ

Soția lui Gheorghe Dincă a fost martoră la cercetările derulate în Caracal, unde au avut loc ororile.

Femeia a fost escortată de polițiști și nu a dorit să stea de vorba cu presă. A plecat de pe proprietate pe o poartă din spate, escortată de mai mulți polițiști.

Purta aceleași haine negre în care a fost văzută și ieri, când a venit din Italia.

Sâmbătă, potrivit observator.tv, femeia și doi dintre copiii cuplului au fost și ei audiați.

Duminică, Elena Dincă a revenit la casă din Caracal, unde polițiștii au făcut noi cercetări.

La operațiune a fost adus și criminalul Gheorghe Dincă. După ore de căutări, criminalul a recunoscut în cele din urmă că le-a ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Macesanu.

Gheorghe Dincă a fost scos de polițiști pe aceeași poartă din spate. A fost luat cu o dubă și dus la Craiova, pentru noi audieri.

La plecare, soția a fost surprinsă de reporterii Observator. Femeia însă a refuzat să facă declarații. Elena Dincă trăiește de ani buni în Italia, departe de soțul sau după ce acesta ar fi bătut-o crunt.

Ea a fost chemată de urgență, pentru a fi audiată de către procurori.

„Au 42 de ani de căsătorie, 4 copii, realizați toți, la casele lor. Din descrierea soției a fost un soț normal. În opinia soției dansului, în niciun caz nu putea fi bănuit de așa ceva și a rămas total surprinsă când a auzit acuzațiile”, a spus avocatul lui Gheorghe Dincă.

Ucigașul Dincă: „Alexandra nu s-a speriat. S-a opus, dar am lovit-o, i-am pus o șapcă pe cap și bandă adezivă pe ochi”

Criminalul din Caracal a trimis românce în Italia ca îngrijitoare. Femeile erau obligate să se prostitueze

Criminalul Dincă: Am violat-o trei luni pe Luiza, am ucis-o și i-am aruncat trupul în Dunăre

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - N1R - Știri - Divertisment