Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş au depistat un cetăţean din România, care încerca să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pe lângă calea ferată, deoarece nu avea un document de călătorie valabil in afara graniţelor ţării.

Duminică, 14 iulie 2019, în jurul orei 14.25, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş – I.T.P.F. Oradea au observat, la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, o  persoană de sex masculin care se deplasa, pe jos, pe lângă rambleul de cale ferată, spre granița cu Ungaria.

Polițiștii au declanșat imediat o acţiune specifică, persoana în cauză fiind preluată şi condusă la sediul Sectorului P.F. Borş pentru cercetări.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este I.G., cetățean român, în vârstă 36 de ani.

Acesta a declarat că intenţiona să ajungă în Olanda, pentru a-și găsi un loc de muncă şi a recurs la această metodă deoarece nu avea un document valabil.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei bărbatului, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Autoturisme TESLA și Land Rover, căutate de autoritățile din Norvegia și Anglia, găsite la frontieră în posesia unor români

Audi A6 furat din Marea Britanie, găsit la frontieră în posesia unui român

Și polițistă de Frontieră în România, și agent de relații cu clienții în Dubai. Șefii au dat-o afară

  •  
Urmărește-ne pe Facebook! - Echipa de Știri